Este o adevarată provocare să încerci să mai scrii despre performanţă. În sportul columbofil performanţa nu trebuie să devină o obsesie, ci un obiectiv. Mergând pe firul logicii am obţinut că Timpul este „ingredientul” principal al Performanţei. Și totusi…. În columbofilie există și lucruri imposibile dar, de foarte multe ori, dacă privim în jurul nostru, putem observa posibilităţile pe care le avem şi care ne pot ajuta să ne îndeplinim cel puţin o parte dintre obiectivele pe care le avem.

În orice context pot exista atât avantaje cât şi dezavantaje. O mişcare inteligentă este reprezentată de voinţa noastră prin care putem observa anumite avantaje esenţiale în cele mai neaşteptate situaţii. Atunci când puțini credeau inevitabilul s-a produs ! Etapa de demifond de la Dubasari 3, din data de 12 iunie 2017, a fost una în care echilibrul s-a frânt ! Până la această dată nici unul dintre “greii” curselor de porumbei din București nu ocupase prima pozitie in clasament. Mai exact, pe primele 9 locuri ale clasamentului porumbeilor s-au regăsit toate numele grele ale Capitalei. Îndrăznim să spunem că a fost de departe cea mai grea și epuizantă cursă din acest sezon. Spre surprinderea multora dar nu și a specialistilor cursa a fost câștigată de o manieră care nu lasă loc de interpretări de femela Team Florea și anume RO-2016-0005479.

 

Și asta dintr-un total de 8020 porumbei și 338 crescători, cursă care a durat pentru primul sosit cu puțin sub 5 ore. Și, pentru a exemplifica că nimic nu a fost întâmplător să spunem câteva cuvinte și despre femela câștigătoare. Primul porumbel sosit, este femela Team Florea Sorin ce provine din linile genealogice Bart Geerincks. Daca aruncam o scurta privire in pedigree-ul ei, remarcam genele super reproducatorului Wittekop Sylvester din partea tatalui, si Willyke din partea mamei.


Tot în pedigreeul femelei îl găsim și pe celebrul Gladiator, porumbel fantastic ca și reproducător al aceluiași Bart Geerincks.
Ea este nepoată dupa tată și strănepoată după mamă a celebrului reproducator Wittekop Sylvester ! Un pedigreeu minunat și un porumbel minunat !

PS: Unii porumbei nu sunt atat de echilibrati, dar multi din ei au o serie de particularitati care compenseaza insuficienta, stabilitatea emotională, forta caracterului, dorința de a învinge…,care le asigura starea psihică optimă pentru a fi invingători. Trebuie doar să-i descoperiți !